Datoria publică a României: încotro?

În spațiul public se discută din ce în ce mai mult despre datoria publică a României și despre faptul că ne împrumutăm peste măsură. Mi-am propus să abordez această idee și să desprindem o serie de concluzii referitoare la datoria publică a României, la dinamica acesteia în ultimii ani și, mai ales, la poziționarea nivelului curent față de un așa-zis nivel sustenabil sau un nivel care poate fi suportat de economia unei țări.

În primul rând, pornesc de la faptul că prin Tratatul de la Maastricht s-a stabilit un prag maxim al datoriei publice de 60% din PIB, considerându-se că acesta ar fi un nivel care nu crează probleme și care poate fi susținut de economia țărilor europene. Între timp, au existat abateri semnificative de la regulă, multe dintre statele din Zona Euro au depășit acest prag, dar cu toate acestea au reușit să se finanțeze fără probleme. În acest context, apar o serie de întrebări: mai este pragul de 60% relevant? Este unul aplicabil uniform pentru toate statele? Care este un nivel optim al ponderii datoriei publice în PIB? Cum se poziționează România în noul context european privind datoria publică?

În primul rând, trebuie să remarcăm faptul că datoria publică a României, la finalul anului 2018, a fost de 35% din PIB, față de 48.9% în Polonia și 70.2% în Ungaria (conform Eurostat). Astfel, este vorba de un nivel mai scăzut al datoriei publice, însă pentru a putea spune că situația României este mai bună este necesar să luăm în considerare și alte aspecte, precum dinamica datoriei publice sau capacitatea de finanțare a datoriei. În acest sens, utilizăm graficul următor pentru identificarea modificărilor în ponderile datoriei publice în PIB pentru fiecare dintre cele trei state în perioada 2001-2018, astfel încât să se poată observa un tipar de comportament din punctul de vedere al politicilor fiscal-bugetare.

Sursa: Prelucrare proprie, date Eurostat

Rezultatele indică o creștere mult mai rapida a datoriei publice în România față de Ungaria și Polonia în perioada de criză, fapt care sugerează o lipsă de disciplină fiscal-bugetară și o vulnerabilitate ridicată a finanțelor publice. În perioada post-criză, în toate cele trei state s-au înregistrat scăderi ale ponderii datoriei publice, însă în cazul României ritmul a fost unul mai redus. Prin urmare, politicile publice promovate de decidenți nu lasă spațiu datoriei publice să se regleze în perioada de creștere economică, punând presiune prin înregistrarea constantă a unor deficite bugetare apropiate de 3% sau chiar mai mari decât 3% conform estimărilor pentru anul 2019. Această vulnerabilizare a finanțelor publice în perioada de creștere economică nu va face altceva decât să pregătească terenul pentru o nouă creștere rapidă a datoriei publice în viitoarea criză, iar de această dată ne putem apropia de pragul de 60% foarte rapid.

În situația în care datoria publică a României crește către 60% apar o serie de întrebări: Va fi finanțabilă în continuare? Care vor fi costurile? Vom reuși să redresăm finanțele publice la timp pentru a evita o recesiune prelungită?

Creșterea rapidă a datoriei publice în România va aduce, cu siguranță, pierderea rating-ului investment-grade pentru țara noastră și creșterea rapidă a costurilor de finanțare. Pe de altă parte, vor apărea probleme de finanțare, chiar și în condițiile acceptării unor costuri mai ridicate, având în vedere că sistemul financiar din România este unul slab dezvoltat: piața bursieră este puțin dezvoltată, sistemul bancar are printre cele mai reduse grade de penetrare în PIB din U.E. Acestea sunt, la rândul lor, elemente de care trebuie să se țină cont atunci când se vorbește despre sustenabilitatea datoriei publice. În acest context, putem afirma că România nu este pregătită pentru o creștere a datoriei publice către un nivel apropiat de 55-60% din PIB. O nouă criză ar putea determina creșterea către pragul de 60%, având în vedere vulnerabilizarea din ultimii ani a finanțele publice  și posibila depășire a pragului de 3% pentru dificitul bugetar, chiar în perioade de creștere economică. Este nevoie de politici fiscal-bugetare coerente și predictibile, care să țintească o creștere sustenabilă și să susțină mitigarea riscurilor date de dezechilibrele economice din perioadele inevitabile de recesiune. Din păcate, disciplina fiscal-bugetară este precară, iar situația este alarmantă pentru stabilitatea finanțelor publice și pentru necesarul de finanțare al României în anii care urmează.